Înainte de a începe ședința de plen, elevii de la cele trei liceele „Nicolae Iorga”, „Alexandru Vlahuță” și de la Colegiul Național „Ion Neculce” au intonat imnul de stat, ulterior depunând jurământul de investire pe care l-au și semnat.
Conform ședințelor din Parlament, elevii și-au desemnat liderii de grup și au venit cu propunerile de legi.
„Noi ne-am concentrat pe niște teme mai apropiate de educație. Am încercat să vorbim despre o problemă a României, faptul că suntem jos de tot în topul pentru pregătirea acordării primului ajutor. Am făcut cercetări pe baza statisticilor și am constatat că 70.000 de persoane ar fi fost salvate anul trecut, dacă ar fi fost resuscitați la timp. Așa că ne-am gândit să facem o lege ca să mai scădem din acest număr. (…) Legea presupune introducerea cursului de prim ajutor în liceu. Ne-am gândit la o oră pe săptămână, însă este discutabil. (…) Liderul nostru de grup este membru la Crucea Roșie, iar când am discutat despre lege am vorbit și cu el ca să fie în conformitate”, a spus reprezentantul Liceului Teoretic „Alexandru Vlahuță”, Petru Alexandru Bârvu.
Elevii au venit cu propunerea de a majora alocația pe care o primesc copii. Aceștia susțin că alocația curentă de 84 de lei nu este suficientă pentru nevoile elevilor.
„Am venit astăzi cu o lege care depinde de mărirea alocațiile elevilor, de către stat. Din punctul nostru de vedere, acestea se vor mări în funcție de media elevilor, salariul părinților, participarea la olimpiade, concursuri. Calcularea acestei alocații va începe de la suma care este acum de 84 de lei. (…) Din punctul nostru de vedere alocația este mică. Un copil nu poate face absolut nimic cu 84 de lei pe lună. Sperăm că avem o idee bună, care va fi adoptată”, a spus, pentru MEDIAFAX, Daria Francescu, elevă.
Participanții de la Colegiul Național „Ion Neculce” au propus să fie creată o bază de date cu informații despre sănătatea și antecedentele penale ale persoanelor. Astfel, elevii vor să elimine birocrația din România.
„Reprezintă centralizarea tuturor informațiilor pentru fiecare persoană care este în România, de care instituțiile românești se pot ajuta. De asemenea, vrem să facilotăm transparența și să eliminăm birocrația. (..) Nu ne referim la niște date private, dar la informații care ar putea ajuta medicii și poliția, cum ar fi: grupa de sânge, boli sau antecedentele penale. (…) Știm că birocrația este destul de mare și ne-am gândit să luăm exemplul altor state și să creăm această bază. (…) Mă gândesc să urmez o carieră în politică, iar evenimentul de astăzi ne ajută să vedem cum este aici și ne determină să ne implicăm”, a spus, pentru MEDIAFAX, Vlad Maravela, elev la Colegiul Național „Ion Neculce”.
Tinerii prezenți susțin că vizita la Parlament și simularea unei ședințe în plen îi ajută să înțeleagă mai bine activitatea politică.
„Mi-aș dori o carieră în politică, însă nu pe un post foarte înalt pentru că este o responsabilitate foarte mare. M-aș vedea în Ministerul de Externe. (…) Este un eveniment foarte util pentru că am văzut cum se desfășoară o ședință la Camera Deputaților și încerc să fiu în postura unui om important. (…) Momentan politica din statul român este un pic irelevantă pentru că politicienii discută și-și exprimă opiniile însă nu pun nimic în practică”, a spus Emilia Petre, elevă la Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță”.
Evenimentul „Parlamentului copiilor” a fost organizat de Camera Deputaților și se află la cea de-a V-a ediție.